Sunt temele necesare?

Necesitatea temelor pentru acasă se află în dezbatere de decenii, în diferitele sisteme de învăţământ ale lumii. Sunt lideri în educaţie care susţin beneficiile temelor, printre care și faptul că îi ajută pe copii să-şi fixeze informaţiile învăţate în clasă şi că îi pregătesc pentru o autonomizare a procesului de învăţare. Dar sunt şi alte voci, care consideră că temele pentru acasă sunt lipsite de beneficii reale şi nu fac decât să pună o presiune inutilă pe umerii copiilor. Pe de altă parte, susţinătorii temelor pentru acasă evidenţiază şi avantajele non-academice pe care acestea le pot aduce, şi anume: dezvoltarea responsabilității personale, crearea unor bune obiceiuri de studiu, dar şi o eficientă gestionare a timpului.

 Logica ce susţine necesitatea temelor pare una destul de simplă, respectiv, „dacă vom petrece mai mult timp exersând calcule, vom deveni mai buni la matematică“. Într-adevăr, „temele pot aduce beneficiile academice, precum o înţelegere și o memorare mai bună a informaţiilor“, spune psihologul H. Cooper de la Universitatea Duke, „dar nu toți elevii beneficiază la fel de pe urma acestor teme“.

Din păcate însă, realitatea din sistemul nostru de învăţământ nu confirmă această limită, deoarece există mulţi învăţători şi profesori care le dau copiilor teme pentru acasă ce îi ţin ţintuiţi pe scaune zeci de minute sau ore, zilnic, răpindu-le, practic, copiilor din timpul de joacă sau de relaxare de acasă. Există un cerc vicios, în care învăţătorii se simt pe de o parte presaţi să dea teme, deoarece părinţii au o astfel de aşteptare. Când nu există teme pentru acasă, părinţii pot avea părerea că şcoala nu îşi face bine treaba. Pe de altă parte, datorită numărului mare de copii din fiecare clasă, este dificil de evaluat dacă toţii copiii au înţeles noile noţiuni şi volumul ridicat de materie pe care este necesar să îl asimileze copiii la şcoală. Așadar, învăţătorii nu dispun de timpul necesar fixării şi exersării în clasă a noţiunilor predate. Rezultatul este că pasează această responsabilitate celor de acasă.


Adevărul este că intrarea în școala primară implică nu doar copilul, ci întreaga familie – căreia i se cere să facă ajustări și să se adapteze la schimbare. În cele din urmă, pentru a ne ajuta copiii să se descurce mai bine cu noile cerinţe, venite din partea şcolii, este necesar să le fim alături sprijinindu-i şi să nu uităm să le respectăm ritmul personal de adaptare.

- paginadepsihologie.ro-

Despre privitul in sticlă, cititul şi şcoala online...( partea I)

👉 Privitul în sticlă ( monitor, ecran t.v, tableta, telefon )este un obicei al multor oameni- ne aşezăm zilnic, câteva ceasuri bune în faţa sticlei, pentru a ne relaxa sau pentru a afla ce se mai întâmplă in lumea largă. Datorită acestei periodicităţi, cu care intervine încă din primii ani de viaţă privitul la televizor, influenţează definitoriu viaţa omului.Oamenii ajung să gândească,să se comporte, ba chiar să se imbrace după cum le sugerează ecranul.Acest mediu ne face să ne raportăm intr-un anumit fel la lumea care ne înconjoară, ne modelează comportamentul,percepţiile şi universul de gândire!

👉În urmă cu câţiva zeci de ani, unii oameni de ştiinţă, se entuziasmau de lărgirea posibilităţilor de dezvoltare a creierului uman, o dată cu diversificarea experienţei umane prijeluite de dezvoltarea tehnologiei.Astăzi, însă, tot mai mulţi psihologi şi profesori observă că oricât de mult s-ar dezvolta tehnologia, aceasta nu poate pune la dispoziţie un mediu mai potrivit dezvoltării minţii umane decât cel pe care ni-l dăruieşte natura. Experienţa spaţiului şi a timpului real, cunoaşterea prin atingere a lucrurilor care îl înconjoară pe copil, joaca, folosirea imaginaţiei , interacţiunea cu alţi copii constituie mediul ideal pentru dezvoltarea normală a minţii copilului, pentru punerea bazelor structurale si funcţionale ale creierului, necesare tuturor activităţilor de mai târziu.

👉 Copilul în faţa ecranului nu are parte de experienţa obişnuită a limbajului, de stimularea gândirii, de reflecţie,Stimulii vizuali şi auditivi percepuţi în faţa micului ecran sunt atât de agresivi, si se succed cu o aşa mare rapiditate încât depăşesc capacitatea creierului de a-i controla! Să privim în ecran câte 2-4 ore pe zi, înseamnă să învăţăm creierul cu atitudinea pasivă, sa-l facem dependent de " plăcerea facilă a ecranului" să îi slăbim abilităţile mentale, obişnuindu-l să nu reflecteze, să nu gândească realitatea, să nu se concentreze!

👉De-a lungul celor 17 ani de când lucrez cu copii, am observat că aceştia preferă privitul la televizor, jocul pe telefon sau pe calculator, decât să citească! Televizorul este mai provocator, mai relaxant, nu pretinde niciun efort şi de aceea îl preferă! Cu toate că mulţi dintre adulţi se uită în ecrane mai mult decât citesc cărţi, faţă de tinerii crescuţi în faţa micului ecran au avantajul că, atunci când citesc o carte, înţeleg din conţinutul acesteia cu mult mai mult decât pricep tinerii generaţiei TV., parcurcând aceeaşi carte.De multe ori în ascultarea unei poveşti sau în timpul unei lecturi , nu de puţine ori am observat ca elevul obşnuit cu televizorul aşteaptă permanent imaginile sau pozele explicative. Când acestea nu apar, el se plictiseşte şi îşi pierde atenţia. Urmărierea lecturii, înţelegerea sau gândirea în rezolvarea unei cerinţe devin dificile, enervante şi chiar plictisitoare.

❗️Privitul în ecran anulează satisfacţia pe care o produce lectura, înlocuind-o cu plăcerea facilă a micului ecran şi astfel inhibă dezvoltarea abilităţilor necesare citirii.
❗️Vizionarea solicită un efort mental inferior celui cerut de lectura, ceea ce il va face pe copil să găsească cititul prea dificil!
Nu vă uitaţi copiii în faţa ecranelor!